Vecinii nostri designeri din Bulgaria, mai precis Another Studio, au conceput acest proiect de design de apartament transformat in spatiu de lucru.
Pentru a ajunge la forma prezenta, a fost nevoie de modificari, unele binevenite, altele insa nu atat de inspirate. Din ultima categorie am mentiona pozitionarea baii in imediata vecinatate – in continuarea, mai precis – a chicinetei, ceea ce nu e o idee stralucita, nici din punct de vedere igienic, nici estetic. Ca o paranteza, primul deziderat ar trebui sa primeze: igiena, apoi estetica.
In sfarsit, trecand peste aceasta scapare, lucrurile arata bine in acest apartament transformat in birou. Ne-a placut mobila din lemn stratificat – detaliile de executie, atat cat se vad in poze, par sa indice lucru de calitate, realizat cu atentie si precizie, iar asta conteaza foarte mult la impresia generala pe care ti-o faci despre o casa. In ansamblul, s-a pus accent pe lumina, lumina din belsug, iar alegerea paletei cromatice, in care predomina tonurile deschise si solare, amplifica acest aspect.
Corpurile de iluminat sunt toate in stilul scandinav-industrial, alese anume ca sa nu incarce spatiul si sa lase spatiul sa „respire”. Ce rezulta din combinarea tuturor acestor elemente de design e un spatiu eficient, in toate aspectele, dar care reuseste sa fie in acelasi timp si placut. In fond, munca trebuie facuta cu placere, nu?