Cand DaVinci spune ca simplitatea este sofisticarea suprema, parca tinzi sa-i acorzi credit, chiar daca la prima vedere pare ca nu-i asa. Si totusi… Adesea lucrurile simple sunt si cele mai greu de obtinut. Iar daca exista o fascinatie pentru simplitate – in orice privinta -, atunci aceasta se naste din capacitatea sa de a linisti privirile si de a calma spiritul.
Sa nu se confunde simplitatea cu absenta detaliilor sau cu lipsa de substanta. Simplitatea se naste atunci cand complexul a fost rezolvat – ceea ce inseamna o reducere la esenta prin indepartarea detaliilor neesentiale si prin accentuarea laturilor importante. Iar aceasta abordare e valabila in orice domeniu, nu numai in arhitectura.
In sfarsit, nu gresim daca spunem ca simplitatea se traduce prin compozitii fluide, care uimesc tocmai printr-o prezenta lipsita de efort. Lucruri atat de bine alcatuite, incat par construite de natura, a caror frumusete curge liber.
In arhitectura, simplitatea inseamna si coerenta. Linii care se continua de la sine pentru a forma, in final, un ansamblu desavarsit.
De multe ori, simplitatea in arhitectura porneste de la o geometrie de baza, o singura forma care incadreaza frumos spatiul si invers. Mai jos, un exemplu reusit: aceasta cabana aproape rudimentara ca forma, de fapt construita dintr-un singur bloc – unitar, suficient, excelent proiectat pe fundalul zarilor.
Arhitectul a stiut sa aleaga materialele care sa lase geometria sa vorbeasca si sa iasa in evidenta. De altfel, o greseala frecventa in arhitectura contemporana e folosirea unui numar prea mare de materiale. Se creeaza o aglomerare de detalii si puncte focale ce in final obosesc privirea si rapesc atentia de la ce e esential.
O alta definitie a simplitatii, data de John Lautner printr-un decor ce vorbeste despre magia suficientei: sa construiesti un decor doar din acele lucruri absolut necesare. Nimic in plus, doar ceea ce conteaza.
Casa de sticla a lui Phillip Johnson a devenit imaginea iconica a simplitatii, fie ca e privita din afara sau din interior. Frumusetea acestei case rezida in legatura intima dintre inauntru si in afara. Casa si imprejurimi formeaza o unitate, fuzioneaza, comunica neincetat.
Ca sa incheiem cu un fel de concluzie, ar trebui spus ca obtinerea simplitatii cere un efort considerabil. Pentru ca presupune, asa cum am spus si mai sus, o concentrare de idei care sa sumarizeze esentialul. E un proces asemanator celui prin care se extrage esenta unui parfum din mai multe materii brute. Concentrare, condensare, amestec, pentru a obtine in final un singur lucru care sa le exprime cat mai autentic pe toate.











