Desi nu ne-am propus sa scriem saptamanal despre arhitectura contemporana japoneza, totusi se pare ca nu trece mult timp si revenim la ea. Exemplul de azi vine tot de la Fujiwaramuro Architects: o casa cu trei fatade asezata, asa cum ne-am obisnuit deja prin prisma articolelor precedente, intr-un loc dificil.
Asadar, avem un capat de strada si o limba de pamant ce trebuie acoperita cu o constructie pentru o familie. Casa e vizibila din trei puncte, asa ca raspunsul logic al arhitectilor a fost sa creeze un volum cu trei fatade. Problema intimitatii interioarelor nu putea fi lasata pe plan secund, asa ca jur-imprejurul casei au fost create mici curti interioare care sa aduca distanta necesara intre zona publica si cea privata.
Casa e organizata in jurul spatiului de zi, asezat central si din care se desprind la extreme celelalte camere: bucatarie, birou, camera de odihna (de meditatie, relaxare etc. – creatorii ei au numit-o „camera japoneza”), baie, depozitare.
Cel de-al doilea nivel e suprapus peste primul astfel incat sa formeze un volum dinamic – un raspuns extrem de potrivit luand in considerare situl pe care a fost ridicata constructia. De altfel, cum nici anturajul nu e prea atragator, ideea de a crea aceste fatade indraznete e binevenita.
Una din fatade, asa cum se vede dintr-unul din cele trei puncte de observatie din exterior:
A doua fatada. Cuburile – in care sunt amenajate diferite functiuni ale casei – sunt vizibile mai jos:
Scara interioara ce leaga zona de zi si etajul. Incaperile sunt decorate cat mai simplu, in buna traditie japoneza.
Aceeasi scara interioara, de data aceasta vazuta – in toata splendoarea – de la etaj:
S-ar putea sa-ti placa si:
1 Comentariu
Adaugă comentariu Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Acestea sunt adevaratele elemente de arhitectura moderna. Asa se demonstreaza o adevarata deschidere la nou si o minte deschisa la stiluri noi. Superba!