O casa in panta proiectata de arhitectii de la Drozdov Partners a fost construita in Ucraina, in Kharkov. Ansamblul este asezat pe un teren inclinat dintr-o zona deluroasa, fapt ce permite panoramari ample. In sfarsit, constructia a fost gandita ca un bloc format din trei containere, fiecare adapostind functiuni diferite ale casei. Dupa spusele arhitectilor, un penthouse – dar unul in viziune usor diferita fata de ce ne-am obisnuit sa catalogam sub aceasta denumire pretentioasa.

Fiecare din cele trei cutii masoara 60 de metri patrati. Primul volum, asezat la parter, adaposteste zona rezervata pentru oaspeti; al doilea dormitoarele, iar cel de-al treilea, spatiile de zi: living, bucatarie, hol. Acesta din urma este asezat la inaltime, astfel incat din camera de zi sa fie vizibila panorama care se intinde in fata si care are ce oferi privirilor.

Peretii exteriori din sticla incurajeaza privirile spre imprejurimi si maresc zona de contact dintre afara si inauntru, senzatie amplificata si de plasarea cladirii la cota terenului, dupa cum se poate lesne observa din fotografiile alaturate:

Casa in panta Casa in panta

Fatadele sunt construite dintr-un mix de materiale – sticla, otel, lemn. Impresia puternica de industrial pe care o ai privind carcasa din otel a casei e atenuata de prezenta calda a lemnului, astfel ca rezultatul final e un volum care comunica in acelasi timp apropierea, dar si distantarea necesara si, pana la urma, inevitabila de natural.

Casa in panta Casa in panta

Simplitatea calculata, matematica a exterioarelor se regaseste partial la interioare. In camera de zi, peretii din caramida aparenta vorbesc despre aceeasi infuzie de industrial. Nota de raceala e calmata de prezenta amplelor suprafete din lemn care intretaie planurile pe verticala si orizontala, in vreme ce cromatica pune in scena contraste puternice, imprimand un ritm alert incaperilor.

Casa in panta

Casa in pantaCasa in panta
Casa in panta Casa in panta Casa in panta

 

Casa in panta

 

foto