Vedem din nou cum se renoveaza o casa – mai bine zis, cum se face saltul de la vechi la actual. Acum o saptamana scriam despre o poveste asemanatoare, cu o cladire careia i se potriveste zicala „afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul” – aici. De data aceasta, eroii povestii de fata sunt arhitectii de la Personal Architecture, o firma olandeza care s-a ocupat de acest proiect localizat in Haga.
Se repeta totusi un tipar pe care l-am intalnit si data trecuta – si care n-ar trebui sa mire pe nimeni, vedem imediat ce si cum. Despre ce e vorba: o casa istorica, dintr-un cartier vechi al orasului Haga. Asa cum e de asteptat, exista obligatia impusa de oficialitati de a pastra intacta fatada dinspre strada a cladirii. Am vazut in articolul mentionat mai sus ca asemenea conditii nu sunt raritati intr-o tara civilizata – ne-am dori sa vedem ceva asemanator si la noi.
Revenind: cladirea istorica trebuie conservata la exterior – sau cel putin fatada dinspre strada trebuie pastrata. Zis si facut. Ce s-a intamplat insa cu restul cladirii e interesant. Pentru ca arhitectii au regandit intreaga structura interioara si au daruit casei o noua fatada – e vorba de cea care da in curtea interioara si asupra careia nu planau obligatii fata de zestrea istorica a locului.
Asa a rezultat acest minunat melanj de arhitectura veche si contemporana, o casa primitoare si calda, frumoasa, practica.
Asadar, avem mai jos fatada dinspre strada. De fapt, imposibil de deosebit de restul cladirilor, daca nu stii din capul locului care e constructia cu pricina:
…si fatada care da in curte, remodelata si contemporana:
In sfarsit, ajungem si la „cum” – cum s-a ajuns la actuala forma si structura a cladirii. In primul rand, trebuie spus ca proiectul a presupus lucrari ample de reconstructie. Intreaga structura a trebuit consolidata, proces care a presupus initial inlocuirea unei parti a ei. Asa s-a ajuns la ideea de a duce mai departe procesul de renovare, primul pas fiind inlocuirea fatadei cu un perete din sticla care acopera toate nivelurile.
Cu sticla de sus pana jos, interiorul casei e dintr-o data expus privirilor. Asa ca modificari suplimentare au fost operate pentru ca ansamblul sa capete coerenta. O structura metalica a fost adaugata, iar podelele detasate de fatada, lucru care a dus la crearea unui spatiu vid ocupat de o scara in spirala. Drept urmare, interioarele sunt acum mai bine luminate, iar din exterior toata constructia arata fabulos – ceea ce nu-i de neglijat.
Circulatia interna a fost de asemena regandita. Au fost adaugate noi camere, asa cum se vede din sectiunea de mai jos. Una peste alta, constructia a fost adaptata pentru o familie moderna – a fost reorganizata si remodelata, pregatita pentru a deveni cadrul unor experiente noi. Viata intr-o casa veche ce tocmai a primit un lifting facial de proportii!











