Reconversie functionala: din biserica, in casa de locuit

Un exemplu extrem de reconversie functionala, biserica ridicata in urma cu 100 de ani din Toronto, Canada, a fost transformata in ansamblu rezidential – din motive practice, evident, asa ca nu va ganditi la blasfemii. 😀

Structura a fost construita in 1910. Are patru niveluri, iar in articolul de fata vom vorbi de ultimul – clopotnita, practic. Sau, mai bine zis, fostul turn de clopotnita transformat intr-un luxos apartament cu doua dormitoare, doua bai, o sufragerie si o terasa de 51 de metri patrati.

Sa incepem cu inceputul. Asa arata biserica pe dinafara – exterioarele au fost pastrate intacte, iar modificari au fost aduse numai la interior:

Si asa arata acum inauntru:

Reconversia in sine, tehnic vorbind, nu a fost atat de anevoioasa pe cat e cea care ar trebui facuta la nivelul mentalitatii. Sa locuiesti intr-o fosta biserica – nu multi ar face acest pas prea usor. Dincolo de prefacerile fizice, care produc schimbari doar in aparenta, nu si in substanta, cladirea ramane impregnata – cel putin in constiinte – de sacralitate.

In acest punct, munca designerului si a arhitectului capata alte valente. Si are succes doar intr-o masura – spatiul poate fi reconfigurat fizic, dar memoria locului nu se sterge si nici nu se pierde. Poate fi, insa, reinterpretata in cheie diferita.

In fond, cum sa populezi cu obiecte o cladire care, in constiinta publica, e inca incarcata de sacru? Pastrand simbolurile religioase intr-o forma sublimata sau renuntand cu totul la ele? Ultima varianta e aproape imposibil de realizat, din moment ce fatadele isi pun amprenta si asupra interioarelor: ferestrele mari, boltite, sunt indicii clare ale fostei functiuni a locului. Si daca ele nu vorbesc neaparat de sacru si religios, vorbesc despre o alta epoca spirituala si fizica.

Asa ca prin amenajare s-a incercat o apropiere de sacru, dar pe alte cai. Sa zicem ca s-a incercat o resacralizare: daca secolul XX a proclamat moartea lui Dumnezeu, secolul XXI ar putea recunoaste reinvierea Lui in alta forma. E o ipoteza de lucru.

Peretii au fost captusiti cu multe opere de arta contemporana – acestea au luat formal locul icoanelor si al obiectelor sacre. Nu se incearca o inlocuire a religiosului cu profanul, ci mai degraba o reinterpretare si o continuare: arta e pentru suflet ce e credinta pentru spirit. Cine o simte pe una, o poate intelege si pe cealalta.

In rest, culori tari si in nuante aprinse – ca o paralela (metaforic vorbind) pentru credinta inflacarata; multe forme suprinzatoare, o abundenta de contraste care imprima locului o viata cu totul noua. O intoarcere la paganism, la religiile precrestine, pe alocuri la haotic. Toate simbolurile necrestine care apar nu au rolul de a desacraliza locul – ci de a-l impregna cu o alta spiritualitate.

Insa e nevoie de minte deschisa si de maleabilitate pentru a accepta schimbarea. Daca aceasta transformare a functiunii ar transmite ceva, noi credem ca acesta ar fi: omul sfinteste locul.