Nu ti-ar trece prin cap ca un designer ar alege sa locuiasca intr-o casa mica la tara precum cea despre care vorbim aici, asa-i?! 😀

Te-ai gandi mai degraba ca un designer de interior ar locui intr-un apartament luxos dintr-un oras aglomerat. Ca si-ar amenaja interioarele cat mai fistichiu cu putinta, ca ar aduce la extrem tendintele si modele. Ei bine, asa o fi in cazul unora, insa nu si in cel al Jessicai Helgerson, un designer de interior din Portland, SUA. Care, printre altele, face si amenajari fistichii – dar pentru caminul familiei sale alege traditia si modestia.

Are o casa ca-n povesti: nu e luxoasa in sensul „clasic”, dar e de o frumusete desavarsita tocmai pentru ca e simpla, eficienta si foarte naturala:

Casa mica la tara

Casa mica la tara

Casa mica la tara

Casa e mica: 50 de metri patrati, impartiti in cateva camere strict necesare. Bucataria, livingul, camera copiilor, camera parintilor, baia ocupa suficient spatiu pentru a te simti lejer in ele, adica nu sunt nici prea mari, nici prea mici. Sa spunem ca spatiul este impartit eficient, fara risipa, dar nici cu zgarcenie.

Locuinta a fost construita in anii ’40, iar de-atunci a trecut prin cateva modificari radicale. Ultima a fost facuta de actualii locatari, care au cumparat casa in 2008. Prima miscare a fost reconfigurarea spatiului interior. Au impartit din nou casa in camere, astfel incat locul sa fie eficient folosit in intregime. Pentru ca nu au vrut sa extinda constructia, au acordat o atentie deosebita acestui aspect, considerentele de ordin estetic trecand in plan secundar.

Asa au ajuns la configuratia actuala: cu dormitorul copiilor asezat la inaltime, bucataria deschisa, baia de mici dimensiuni si biblioteca ce ocupa unul din peretii despartitori. Decizii practice si rezultate frumoase:

Casa mica la tara

Casa mica la tara

Casa mica la tara

Solutiile practice s-au impus de la sine. Pentru depozitare, de exemplu, au fost folosite la maxim toate spatiile goale din mobilier: sertare in lada patului, dulapuri in perete etc.

In camera de zi s-a renuntat la tavan, iar spatiul pe verticala a fost ocupat de biblioteca. In cealalta parte a casei, insa, tavanul a fost pastrat si coborat la o inaltime mai mica, iar locul a fost impartit in baie, la parter, si camera parintilor, la „etaj”.

Casa nu e numai eficient impartita, ci si eficient echipata din punct de vedere ecologic. Are ferestre inteligente care izoleaza termic si limiteaza pierderile energetice, iar acoperisul traditional a fost inlocuit cu unul verde. Stratul de vegetatie are rol izolator, dar nu e de neglijat nici latura estetica – e o placere sa-l privesti.

Cea mai mare parte a materialelor folosite la reconstructia casei sunt reconditionate. De la lemnul folosit la captusirea peretilor exteriori, pana la soba si cada, majoritatea obiectelor din casa au fost salvate de la pieire si repuse in uz.

Una peste alta, o casa surprinzatoare, inclusiv prin prisma faptului ca e locuita de un designer de interior!

Casa mica la tara

Casa mica la tara

foto