Daca vorbim despre arhitectura, vorbim si despre natura – cam asa au gandit arhitectii care imaginat casa H. E vorba de o locuinta ridicata dupa toate regulile arhitecturii contemporane, insa urmand contururile dictate de puzderia de copaci din jur.
Ne-am obisnuit sa vedem case mari marginite de …spatii goale. Case care domina peisajele dimprejur sau care, din contra, se camufleaza in culorile si formele naturii care o delimiteaza. Insa case care nici nu se ascund, nici nu incearca sa domine imprejurimile, ci mai degraba coexista pasnic cu tot ce e in jur, mai rar.
Despre un astfel de caz rar vorbim acum. Casa e construita in forma literei H: doua paralele unite intre ele de un coridor de comunicare. De fapt, intreaga constructie comunica: e un continuu dialog intre planurile verticale ce intretaie orizontalele, intre interioarele sofisticate si exterioarele napadite de verdeata, intre aleile atent construite printre copaci si ierburile care navalesc printre structurile de piatra si beton.
Nu din pretiozitate au gandit arhitectii acest ansamblu complicat. Aici e vorba de familiaritate, de apropierea intima de casa si de intimitatea cu structura care iti e acoperis, camin si loc de petrecut o parte din viata. Cu alte cuvinte: structura casei se dezvaluie celor care o locuiesc. Se dezvaluie treptat si trebuie invatata incetul cu incetul. De aceea, strainul care ajunge pentru prima oara in casa H nu va intelege mai nimic din ea.
Pentru ca, de fapt, asta e menirea unei case: sa para deschisa si accesibila celor dinauntru, dar complicata si misterioasa celor din afara.
Care e rolul copacilor in toata povestea asta? Sa intretina misterul, sa insufleteasca povestile ce se pot tese in jurul acestei constructii. Casa care nu se dezvaluie din prima, ci trebuie sa inlaturi val dupa val pana sa ajungi sa o percepi in toata splendoarea ei. Nu dintr-o singura privire, ci punand cap la cap perspective si unghiuri.
E si asta un mod de a face ca frumusetea sa dureze. Pana la urma, orice casa care spune o poveste e o casa frumoasa.
